Sari la conținut

Balaenoptera physalus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Balaenoptera physalus
Stare de conservare

specie vulnerabilă[1]
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
DomeniuEukaryota
SupraregnHolozoa
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
PhylumChordata
SubîncrengăturăVertebrata
InfraîncrengăturăGnathostomata
SupraclasăSarcopterygii
ClasăMammalia
SubclasăTetrapodomorpha
InfraclasăElpistostegalia
SupraordinLaurasiatheria
OrdinArtiodactyla
MagnordinBoreoeutheria
SubordinWhippomorpha
InfraordinCetacea
ParvordinMysticeti
SuprafamilieBalaenopteroidea
FamilieBalaenopteridae
GenBalaenoptera
Nume binomial
Balaenoptera physalus[2][3]
L., 1758
Areal de răspândire

Balena cu înotătoare (Balaenoptera physalus), este o specie de balenă cu fanoane și al doilea cel mai lung cetaceu după balena albastră. Cel mai mare individ măsura, conform relatărilor, 26-27,3 m în lungime, cu o greutate maximă înregistrată de la 65,5 până la 120 tone. Corpul balenei cu înotătoare este lung, subțire și de culoare gri-maronie, cu partea inferioară mai deschisă la culoare pentru a fi mai puțin vizibilă de jos.[4]

Există cel puțin două subspecii, una în Atlanticul de Nord și una în emisfera sudică. Specia se găsește în toate oceanele majore, de la apele polare la cele tropicale, și lipsește doar din apele de lângă ghețurile continue de la poli și din zone relativ mici de apă departe de oceanul deschis. Cea mai mare densitate a populației este în apele temperate și reci. Prada sa constă în principal din peștiî de cârd mai mici, calmari mici și crustacee, inclusiv copepode și krill. Împerecherea are loc în mările temperate, la latitudini joase, în timpul iernii.[4] Balenele cu înotătoare sunt adesea observate în grupuri de 6-10 animale. Comunică modulând frecvența sunetelor pe care le emit între 16 și 40 de herți.

O balenă cu înotătoare în largul Groenlandei

Ca toate celelalte balene mari, balenele cu înotătoare au fost o pradă apreciată în timpul „perioadei de glorie” a vânătorii de balene, între 1840 și 1861. Aceasta nu s-a schimbat nici în secolul al XX-lea, dar deceniile de supraexploatare au contribuit la scăderea populației spre sfârșitul secolului al XX-lea. Conform estimărilor, peste 725.000 de balene cu înotătoare au fost vânate în emisfera sudică între 1905 și 1976. Se apreciază că numărul indivizilor subspeciei sudice după recuperare, chiar și în 2010, era mai mic de 50% din populația de dinainte de vânătoarea de balene, din cauza impactului de lungă durată al vânătorii și a recuperării lente. Se consideră că În Atlanticul de Nord specia și-a revenit complet după exploatarea din trecut, în timp ce în alte oceane este încă în proces de recuperare. În 2018, a fost evaluată ca fiind vulnerabilă de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.

  1. ↑ „The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2”. . Wikidata Q115962546. Accesat în .
  2. ↑ „Integrated Taxonomic Information System” (în engleză). . Wikidata Q82575. Accesat în .
  3. ↑ Don E. Wilson; DeeAnn Reeder, ed. (). Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (în engleză) (ed. 3). Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-8221-4. LCCN 2005001870. OCLC 57557352. OL 3392515M. Wikidata Q1538807.
  4. 1 2 „Fin Whale: Balaenoptera physalus”, Encyclopedia of Marine Mammals (în engleză), Academic Press, pp. 368–371, 2018-01-01, doi:10.1016/B978-0-12-804327-1.00128-X, accesat în subscription Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)