Magister officiorum
Magister officiorum a fost un funcționar de rang înalt în administrația publică a Imperiului Roman Târziu, care îndeplinea mai multe funcții legate de exercitarea puterii de către împărat. El avea puteri vaste și comanda garda imperială (numită scholae palatinae).[1] Magister officiorum poate fi tradus ca „director al birourilor”. Funcția a fost existat în Regatul Italiei și după căderea Imperiului Roman de Apus, în Regatul Ostrogot până în anul 553 și în Imperiul Bizantin până în secolul al XII-lea. În lumea bizantină, rolul său era foarte similar cu cel al logofătului, probabil un derivat din această funcție.
Imperiul Roman Târziu
[modificare | modificare sursă]Funcție creată de Constantin cel Mare în jurul anului 320, deținătorul ei ocupa o poziție cheie în stat fiind membru al consiliului împăratului. El conducea cea mai mare parte a administrației centrale.[2]
Magister officiorum l-a înlocuit pe prefectul pretorian în funcția de comandant al noii gărzi imperiale (scholae palatinae) și de șef al arsenalelor imperiale. El controla întreaga administrație imperială, era răspundea de transmiterea scrisorilor și ordinelor oficiale și de investigațiile din provincii, supraveghind guvernatorii locali. Magister officiorum primea ambasadorii și supraveghea recepțiile și ceremoniile oficiale de la curte, având autoritate asupra servitorilor personali ai împăratului.[2][3]
Funcția a continuat să existe după sfârșitul Imperiului Roman de Apus, în Regatul Italiei unde regele ostrogoților, Theodoric cel Mare, a păstrat titlul (de exemplu, Cassiodorus, a fost magister militum între 523 și 527).[4]
Imperiul Bizantin
[modificare | modificare sursă]Funcția a supraviețuit în administrație în partea estică a Imperiului Roman. Inițial foarte importantă, funcția și-a pierdut marea parte a puterii administrative la sfârșitul secolului al VII-lea sau al VIII-lea, fiind transformată într-o demnitate denumită mágistros. Titlul a fost păstrat cel puțin până în timpul domniei lui Leon al VI-lea (886–912).[5]
Până la domnia împăratului Mihail al III-lea (842–867), se pare că au existat doar doi magistros, cel mai important dintre ei fiind denumit prōtomágistros, (primul magistros), unul dintre principalii miniștri ai imperiului și președinte al Senatului. După Mihail al III-lea, titlul a devenit o demnitate aulică, cea mai înaltă în ierarhia curții regale. Titlul și-a pierdut treptat importanța și probabil a dispărut la mijlocul secolului al XII-lea.
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ David Potter: The Roman Empire at Bay, AD 180-395., Editura Routledge, London, 2004, p. 371.
- 1 2 Paul Petit: Histoire générale de l'Empire romain, p. 586.
- ↑ Roger Remondon: La crise de l'Empire romain, p. 138.
- ↑ Lucien Musset: Les invasions, les vagues germaniques, pp. 96-97.
- ↑ Shaun Tougher: , Brill, 1997, ISBN 978-90-04-10811-0, p. 99.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Paul Petit: Histoire générale de l'Empire romain, Paris, Seuil, 1974, ISBN: 2-02-002677-5.
- Roger Remondon: La crise de l'Empire romain, Editura PUF, Paris, col. Nouvelle Clio – L'histoire et ses problems, 1970.
- Lucien Musset: Les invasions, les vagues germaniques, Editura PUF, Paris, col. Nouvelle Clio – L'histoire et ses problems, 1969.
