Sari la conținut

Reciclare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Recipiente folosite pentru colectarea produselor plastice, a sticlei și a hârtiei, urmând ca materialele să fie reciclate.

Reciclarea reprezintă introducerea unor reziduuri sau deșeuri într-un proces tehnologic pentru a obține reutilizarea și valorificarea lor sau în scopuri ecologice. Prin intermediul reciclării se reduce consumul de materie primă nouă și de asemenea se reduce consumul de energie și nivelul de contaminare al mediului natural. Se pot recicla doar deșeurile care provin din materiale reciclabile.

Reciclarea deșeurilor din plastic este cea mai importantă, oferind soluții viabile pentru materialele sintetice pe care natura nu le poate reintegra. În sol se depozitează doar acele deșeuri care nu pot fi reciclate sau valorificate energetic. Terenul folosit pentru depozitare nu mai poate fi folosit productiv o perioadă lungă de timp el devenind un cimitir de deșeuri pentru generațiile viitoare.[1]

Variantele de reciclare

[modificare | modificare sursă]

Recuperarea deșeurilor se împart în: reciclarea mecanică, reciclarea fizică și reciclarea chimică.

  1. Reciclarea mecanică se realizează prin sortarea deșeurilor pe tipuri de polimeri, curățarea lor de impurități și mărunțirea lor până la granulația cerută.
  2. Reciclarea fizică se face prin topirea măcinăturii de plastic și modelarea ei într-o altă formă numindu-se și reciclare la cald.
  3. Reciclarea chimică - polimerul este supus unor procese chimice numite depolimerizare. [1]
  1. 1 2 Ene, Daniela Maria (). Materialele plastice și reciclarea lor, pe înțelesul tuturor. Editura Sfântului Ierarh Nicolae. p. 272.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]